De cum am ajuns in Bucuresti, am intrat in atmosfera finalei, strazile fiind pline de masini si autocare care erau pline de suporteri ploiesteni. Fulare, steaguri si ceea ce mi-a placut cel mai mult, suporterii aveau tricouri pe care era scris mare mesajul : "Sa vina cupa la Ploiesti!"
Dezavantajati au fost cei de la Cluj, care in ciuda distantei mai mari, au avut totusi o galerie pe stadion formata din 500-600 de persoane.
Daca e sa facem un simpla constatare, finala nu prea a atras spectatori. Au fost prezenti 29343 de spectatori anuntati oficial, din care vreo 25000 de suporteri ploiesteni, 600 clujeni si prea putini neutri.
Am stat la tribuna a II-a , undeva in zona centrala a inelului al doilea si eram in mijlocul unei mari zone galbene. Fanii lupilor galbeni au ocupat una din peluze si mare parte a tribunei a II-a si au facut un spectacol de zile(sau mai bine..seri) mari !
Referitor la finala, trebuie felicitate ambele echipe pentru efortul depus de-a lungul competitiei si pentru spectacolul oferit aseara. CFR Cluj pare a fi departe de ceea ce a aratat in sezoanele trecute sau chiar in prezenta de anul acesta din Champions League. Petrolul Ploiesti a jucat mai bine, a pasat mai precis si a profitat si de avantajul obtinut repede. La buna desfasurare a finalei au contribuit si arbitrii finalei, comisia centrala de arbitri delegand la meci o brigada cu arbitri aditionali(dupa modelul meciurilor din Champions League sau Europa League)formata din : Cristian Balaj - arbitru, Aurel Onita si Valentin Avram- arbitri asistenti, Alexandru Tudor si Istvan Kovacs- arbitri aditionali, Radulescu George - arbitru de rezerva, Gheorghe Sebastian - arbitru asistent de rezerva.
Rezultatul final a fost de 1-0 in favoarea ploiestenilor, lucru ce a declansat fiesta noaptea trecuta pe strazile Ploiestiului.


















3 comentarii:
Trebuia neaparat sa-i faci poza si lui Tudor, ha? :))
E un arbitru bun. Chiar si in situatia de la meciul asta, in care a fost aditional, a facut un meci foarte bun :D
Chiar au meritat sa castige. Au jucat bine.
P.S. Accept schimbul de link.
http://blogul-lu-iulian.blogspot.ro/
Trimiteți un comentariu