Top 3 postări

miercuri, 8 ianuarie 2014

Ce ar fi... dacă ar fi

Mi-a fost aruncat un subiect la care m-am gândit de multe ori, dar nu mi-a venit ideea de a scrie despre el pe blog. Mai mult a fost o meditaţie şi unele concluzii cu care am rămas eu. Atât. Dar acum îl tapetez pe blog şi dăm startul la discuţii: pro, contra, şi pro şi contra şi poate facem ceva constructiv.

Eu sunt ieşean şi aş putea să formulez pe cazul nostru, al moldovenilor, dar îl redau exact cum l-am primit:

#Dacă ardelenii vor pita şi cuţitul la ei acasă ca să-şi drămuiască şi să se gospodărească ei cum ştiu de când lumea, se găseşte repede câte unul care ne-ar da cuţitul dar ar ţine pita la Bucureşti, ca să-şi scoată lui miezul şi apoi să ne arunce si nouă o coajă, uscată dacă se poate, să nu ne-nvăţăm cu binele cumva şi să ne cerem şi şunca...#

N-am vrut să schimb personajele pentru că aşa par a fi ardelenii. Poate că sunt cei care ştiu să drămuiască cel mai bine lucrurile pe care le deţin.

Eu o să compar România cu o familie: când eşti mic, părinţii vor avea grijă de tine, te vor creşte. De aici însă lucrurile se schimbă şi să zicem că de când eşti major ai totul în propriile mâini şi poţi lua decizii majore. Să presupunem că vei pune banii la comun cu parinţii şi cu încă nişte rude din Cluj. Dacă tu ai nevoie de mai mult decât ai pus, mai mult ca sigur nu vei primi, decât dacă "te ai bine" cu respectivele rude. Dar cel mai probabil nu vei primi înapoi nici banii cu care ai cotizat.Eşti din Moldova, ce faci tu cu banii?

Aşa că prima soluţie e să nu mai dai luna viitoare banii la comun şi cu rudele din Cluj, ci doar cu părinţii. Evident, e mult mai bine: decât să rămâi cu mai puţini bani, mai bine încerci să te descurci cu ce ai. Ceea ce pare rudimentar e faptul că astfel am ajunge cumva la începuturi şi nici măcar nevoie de bani nu vom mai avea, vom produce fiecare ce are nevoie.

Dacă e să privim din nou la nivel macro, cred că cel mai bine ar fi ca România să fie împărţită din toate punctele de vedere în regiuni(administraţie, proiecte, educaţie, finanţe), dar cu păstrarea unei capitale puternice din punct de vedere ideologic, instituţional.

În modul ăsta zona Moldovei ar putea deveni mult mai atractivă şi pentru investitori, dar mai ales ar fi o regiune care s-ar dezvolta mult mai usor dacă ne-am folosi de toţi banii noştri, nu doar de firmiturile care ni se aruncă înapoi. Şi ca să fim şi mai puternici, o spun în premieră aici, tare aş vrea o unire cu Moldova de peste Prut, pentru o Moldovă mare, puternică şi frumoasă.



sursa foto: patriotism.md

2 comentarii:

Alex G spunea...

interesant, am avea mare și la noi în Moldova :))).
E un punct de vedere binișor argumentat, dar la prima vedere sună ca și cum am încerca să distrugem tot ce au vrut Cuza și ceilalți să facă de-a lungul istoriei. E un subiect delicat

Unknown spunea...

nu am pomenit nimic de autonomie.regiunea Moldova din România doar..