Top 3 postări

Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările

luni, 5 decembrie 2016

Vreau o Românie a românilor

Nu avem nevoie de alţii ca să ne fie bine. Ne-am vândut pe capete nemţilor, polonezilor, francezilor. Ca să ce? Viaţa nu a devenit mai bună, doar ne asigurăm traiul de pe azi pe mâine. Putem să ne descurcăm şi singuri, doar noi, românii. Trebuie doar să nu mai furăm din avuţia tuturor pentru interesul personal. 

Ce folos să ştii că tu eşti bine mersi şi cei din jurul tău se vaită de traiul pe care îl duc în ţara noastră? Mă doare sufletul că rude, prieteni, cunoştinţe sunt plecaţi din ţară nu pentru că le este bine acolo, ci pentru că duc o viaţă mai bună. Este vina tuturor că am ajuns în această situaţie ce pare a fi o agonie fără sfârşit. Vinovaţii trebuie să plătească şi vor plăti cândva, să stea şi să îşi aştepte rândul. Eu îmi vreau românii acasă, în România, aici e locul lor! 

Fiecare dintre noi are persoane dragi care au plecat din ţară. Cu siguranţă, cei plecaţi s-ar întoarce şi acum în ţară dacă ar putea să trăiască la nivelul oferit de ţările adoptive. Românii noştri sunt plecaţi prin alte ţări să caute fericirea, pe când fericirea este acasă. Ştiu că într-o bună zi veţi veni cu toţii acasă, într-o Românie primitoare, modernă, cu care să ne mândrim.

Tocmai ce a fost ziua naţională pe 1 decembrie şi fiecare şi-ar fi dorit să fie în ţară, dar chiar şi aşa a sărbătorit şi a fost mândru că este român, deşi este la mii de kilometri depărtare. Pare o situaţie fără ieşire, dar poporul român a demonstrat întotdeauna că nu renunţă să lupte pentru ce este moştenit şi trebuie să rămână urmaşilor. Demnitate, onoare, cinste...sunt nişte calităţi de care trebuie să dăm dovadă şi să salvam ţara.

Acest text nu are nimic de a face cu campania sau alegerile de la sfarşitul săptămânii, dar cel mai probabil deznodământul depinde de ele. Mi-aş dori ca ţara să fie o mândrie pentru noi toţi, să fim un popor unit, să ne intereseze mai mult de ţărişoara noastră, să nu ne lăsăm conduşi de alţii sau de interese.



sursa foto: obiectivmedia.ro

vineri, 21 iunie 2013

România-i ţara mea

De multe ori când te întreabă cineva ce înseamnă pentru tine România ai un moment în care te blochezi. Cred că e firesc, nu poţi să caracterizezi o ţară în două cuvinte. Stau şi mă întreb uneori.."Dacă m-aş fi născut din nou, unde m-aş fi născut?". Clar că în România! Ţară ca a noastră nu-i niciunde. Noi suntem un popor care a trecut prin multe, a avut războaie, a trecut de sub ocupare străină până la a-şi obţine independenţa. A venit timpul comuniştilor şi din '89 ţara e a românilor. De aici poate s-a rupt filmul. E vorba aia.."România e frumoasă, păcat că e locuită".

Eu cred că România e o ţară frumoasă, cu oameni frumoşi. La fel şi oraşul meu, Iaşul(cum ziceam şi mai demult) e cel mai frumos oraş al ţării. Totul ţine de patriotismul nostru, al fiecăruia. De multă vreme e vrajbă între popoare, naţii, dar acum e momentul să ne respectăm dragi români. Împreună vom trăi mai bine şi nimeni nu ne poate opri să transformăm ţara într-un loc minunat.

Aşa cum am învăţat înca din clasa I, românii au fost binecuvântaţi de Dumnezeu şi suntem o ţară cu toate formele de relief: munţi, depresiuni, câmpie, deal, podiş. Avem ieşire la Marea neagră, Dunărea traversează ţara, iar în sud estul ţării avem Delta Dunării. De asemenea, avem o floră şi o faună bogate şi diversificate.

Printre noi sunt foarte mulţi români cunoscuţi, mai ales peste hotare şi ne fac cinste. De fiecare dată reprezintă România cu cinste şi merită toate laudele noastre. Într-o lume într-o continuă mişcare la orice pas se vobeşte de brand, branding. La momentul de faţă ăsta e brandul creat în jurul frunzei.




Pentru mine, brandul României este format din locurile superbe şi din oamenii minunaţi!

Pentru tine cum arată brandul de ţară? Completează acest chestionar şi putem imbunătăţi imaginea României. http://obsurvey.com/S2.aspx?id=7D807C09-63DD-4483-9A96-969068A3B86C