Top 3 postări

Se afișează postările cu eticheta piata unirii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta piata unirii. Afișați toate postările

miercuri, 27 aprilie 2016

Atentie, vin blogo-chefii!

Sambata trecuta am participat, asa cum a anuntat si Victor, la Campionatul International de Gatit in Aer Liber, Cupa Moldovei, iar noi am participat la cupa noastra, Cupa Bloggerilor in gastronomie.
De cum am aflat, am dat join evenimentului Kooperativa Iasi si am asteptat sa vina ziua cea mare. Pana atunci am facut si echipa, avandu-i alaturi pe fratele meu Victor si pe Elis.



Am ajuns pe la 11 dimineata in Piata Unirii, ne-am ocupat locurile si am inceput competitia imediat dupa ce am facut o poza de inceput si am primit cutiile magice. Am avut la dispozitie ceapa, morcovi, ardei, rosii, fasole verde pastai, pulpe de pui dezosate, vegeta, piper, patrunjel si o sticla de ulei, plus un ceaun. In ajutorul nostru au sarit si cei de la Frarom Shop, care ne-au ajutat cu ustensile pentru gatit si treaba a mers ca unsa.




Cupa bloggerilor a avut doar 3 echipe participante, daca ar fi fost mai multe cred ca si competitia ar fi fost la un nivel mai ridicat. Adversarii nostri au fost echipele formate din Elena si Titi, respectiv Bogdan, Ciprian si Mariana. Echipa castigatoare a fost cea formata din Elena si Titi, restul primind diplome de participare.

Cine nu a fost in Piata Unirii, probabil regreta deja, mai ales ca invitatul special, presedintele juriului a fost Robert Rainford, celebrul bucatar canadian , care face fel de fel de gratare si are emisiune la Food Chanel TV. Atmosfera din piata a fost una foarte relaxanta, toti cei prezenti gatind din pasiune, desi era vorba de un concurs. Mie mi-a placut sa gatesc in aer liber, in Piata Unirii, printre oamenii prezenti, care treceau si se mai uitau studiosi la ce faceam noi.



Am ramas cu o experienta foarte interesanta, pe care o voi mai repeta cu siguranta, mai ales ca imi place sa gatesc, dar nu cred ca o voi face vreodata la un nivel profesionist. Astfel de evenimente sunt locul unde sa treci de la bucataria de acasa la un nivel mai ridicat, mai ales ca am fost jurizati de chefi internationali, care ne-au spus unde am gresit si ce trebuie sa corectam. Pana la alte concursuri, spor la gatit si invatat lucruri noi!







duminică, 11 noiembrie 2012

Oraşul tău , oraşul Iaşi

De ce să iubeşti Iaşul?

Te-ai născut in Iaşi sau poate ai trecut pe aici? Stai in Iaşi , ai stat, sau ai plecat de aici?E de ajuns o clipă să o petreci in Iaşi pentru ca apoi să-ti rămână in suflet oraşul până la sfârşitul vieţii.

Iaşul e un oraş al nemuririi.Eminescu trăieşte şi după moarte pentru că a lăsat tot ce a avut acestui oraş: Copoul, teiul , Junimea , Plopii fără soţ.Toate au ceva aparte care face legătura trecutului cu viitorul. Acesta este in mainile noastre şi de noi depinde dacă păstrăm viu farmecul trecutului.

Copoul e atât de liniştit, dar parcă e zgomotos ca nimic altceva.Primul oraş universitar din România a transformat Iaşul intr-un continuu "importator" de tineri plini de entuziasm care visează să zboare cât mai sus.Unii reuşesc şi se inalţă , iar alţii işi frâng aripile şi se lovesc de realitatea dură a societăţii.
Rând pe rând, generaţie după generaţie , Iaşul pare că vrea să se transforme intr-un loc care să rămână marcant pentru istoria ţării noastre.Dubla alegere Cuza din anul 1859 a facut din Iaşi un oraş care a luptat şi luptă in continuare pentru unirea românilor de pretutindeni.
Ieşenii au obţinut libertatea pentru români.130 de ani distanţă şi din nou Iaşul este in prim plan.In 1989 regimul comunist a fost inlăturat ca urmare a revoluţiei pornite de la Iaşi.Este de datoria noastră să ii cinstim pe cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea in faptă şi cuvânt.

Iaşul este şi un oraş spiritual ce are ca principale repere Catedrala mitropolitană şi Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.Mii de oameni trec zilnic şi se roagă , iar pe 14 octombrie când sute de mii de oameni sosesc in capitala Moldovei , Iaşul devine o cetate a pelerinajului.

Trebuie să ştim să ne bucurăm de Iaşi cât incă nu se transformă intr-un oraş prăfuit , inghesuit şi deloc atractiv.La orice pas făcut , dai de o nouă stradă sau loc care iţi place.

Cu siguranţă, nu ar ajunge câteva rânduri pentru a descrie , de aceea doar voi enumera câteva din minunăţiile oraşului: Râpa galbenă, Palatul Culturii, Mitropolia , Trei ierarhii , Teatrul naţional , Strada Lăpuşneanu , Bulevardul Ştefan cel mare şi sfânt , Golia , Biblioteca Asachi, Biblioteca centrală universitară , Casa Pogor , Bojdeuca , Parcul Copou , Universitatea , Piaţa Unirii , Mănăstirea Cetăţuia , Grădina botanică , Mănăstirea Galata , Palatul Roznovanu, etc.